Se întamplă de multe ori ca oamenii sa aibă perioade în care sunt confuzi. Aceasta mica perioada ne face, într-un fel, sa ne dăm seama cine suntem noi de fapt. Probabil ca ajungem sa fim şi mai pretenţioşi în alegerile pe care le luăm din toate punctele de vedere.
Atunci cand o femeie îşi doreşte foarte mult o relaţie, se străduieşte să-şi găsească în acel moment una, chiar şi imperfectă (de cele mai multe ori aşa). GĂSEŞTE un băiat oarecare, încearcă, cu ajutorul imeginatiei bogate să-l facă special si-si închipuie ca fiind intr-o relaţie perfectă. După ceva timp (cam 2-3 zile) minciuna nu mai poate continua. Adică se poate sa fii intr-o relaţie numai de dragul de a fi? - intr-o relaţie monotonă, fictivă -
Acest sentiment de continua confuzie ne urmăreşte atunci cand nu avem nimic de făcut. Atunci cand trecem printr-o despărţire (fie el de ea, fie ea de el) sigur suntem "bantuiti" de ganduri. Cu siguranţă ne intalnim sau vorbim... Siguranţa dispare, controlul la fel... Ajungem sa facem ce nu ne dorim sau pur si simplu ce nu ne aşteptăm. Oare asta înseamnă ca suntem slabi? Ca încă nu suntem siguri pe noi si pe sentimentele noastre?
Gandul ca o sa ne întoarcem la ceva cunoscut întotdeauna ne macină, asta înseamnă dor si totodată nesiguranta. Intr-un fel parcă ne dorim.
Barbatul deja cunoscut se "razgandeste" subit si ne vrea înapoi ştiind ca avem o posibila relaţie, ne intoarce mintea si sufletul catre el. Aici apare sau reapare confuzia.
Si de ce nu îi dorim? De ce oare nu vrem sa readucem trecutul în viaţa noastră? Ne e frica sau pur si simplu vrem sa trăim în prezent sau sa uităm de trecut?
Atunci cand o femeie îşi doreşte foarte mult o relaţie, se străduieşte să-şi găsească în acel moment una, chiar şi imperfectă (de cele mai multe ori aşa). GĂSEŞTE un băiat oarecare, încearcă, cu ajutorul imeginatiei bogate să-l facă special si-si închipuie ca fiind intr-o relaţie perfectă. După ceva timp (cam 2-3 zile) minciuna nu mai poate continua. Adică se poate sa fii intr-o relaţie numai de dragul de a fi? - intr-o relaţie monotonă, fictivă -
Acest sentiment de continua confuzie ne urmăreşte atunci cand nu avem nimic de făcut. Atunci cand trecem printr-o despărţire (fie el de ea, fie ea de el) sigur suntem "bantuiti" de ganduri. Cu siguranţă ne intalnim sau vorbim... Siguranţa dispare, controlul la fel... Ajungem sa facem ce nu ne dorim sau pur si simplu ce nu ne aşteptăm. Oare asta înseamnă ca suntem slabi? Ca încă nu suntem siguri pe noi si pe sentimentele noastre?
Gandul ca o sa ne întoarcem la ceva cunoscut întotdeauna ne macină, asta înseamnă dor si totodată nesiguranta. Intr-un fel parcă ne dorim.
Barbatul deja cunoscut se "razgandeste" subit si ne vrea înapoi ştiind ca avem o posibila relaţie, ne intoarce mintea si sufletul catre el. Aici apare sau reapare confuzia.
Si de ce nu îi dorim? De ce oare nu vrem sa readucem trecutul în viaţa noastră? Ne e frica sau pur si simplu vrem sa trăim în prezent sau sa uităm de trecut?
