01:17:35

Mi-am terminat vacanţă liniştitoare (cu toate ca asta cred ca este subiectul epuizat de toţi blogger-ii).
Am avut timp sa mă relaxez, sa mă gandesc la mine şi la viitor, sa las nebunia acasă. Cred ca de asta avea nevoie sufletul meu, de o Irina cerebrală, relaxată. Mă întorc la o viaţa agitată, plină de griji.
Printre cuvinte se strecoară o lacrimă în colţul ochiului, mintea îmi este inundată de picături cu amintiri, Vama veche e pe repeat. (plangem pentru ca ne amintim de momente fericite, nu ca am fi trişti, nici veseli. Se citeşte printre cuvinte nedumerirea?). Sunt cuprinsă de emoţie, sufletul meu este rătăcit, l-am pierdut... îl găsesc la mare, căci mi-e tare dor de ea... O visez, o miros. "Am s-alerg la mare, sa-mi spăl sufletul de noroi, am sa-l ard în soare şi-l las sa spună prostii. Poate ca e la mare, a plecat înaintea mea, vin şi eu în weekend si o sa am sufletul împăcat".
Asa ne simţim cand suntem intr-o dilema?
Dramatizam fără motiv problema, poate, inexistenta?
Dacă este totul în mintea noastra şi încercăm sa ne ocupăm timpul cu ceva?
Nu ştiu cum e dar eu merg la mare sa-mi recuperez sufletul. :D