Ce este frumusetea?De curand am terminat cartea lui Dan Puric "despre OMUL FUMOS". Nu am cuvinte, omul este un Inger. De ce? Pentru ca pe langa faptul ca te ajuta sa vezi partea frumoasa a omului, iti dai seama ca frumusetea nu este numai exterioara. Omul frumos este omul pe care nu il vezi, nu il auzi catalogandu-se astfel ci il simti, il apreciezi. "Omul frumos nu este vizibil, el nu are imagine, el tasneste, in aparenta, intr-un gest mic, iar gestul ala, pentru tine, este izbavitor si-ti persista in suflet toata viata, ca o icoana." Acest lucru ma face sa zambesc si sa-mi dau seama ca am cunoscut oameni frumosi, care pur si simplu m-au atras prin simplitate, intelepciune si putere (puterea aceea care te face sa te simti in siguranta orice ai face, oriunde ai fi), sunt inca la stadiul de cunoastere.
"Dar Caragiale spune: "Si eu si mitocanul privim la luna"... Pentru mine e ceva frumos, pentru el, nimic. Luna e frumoasa sau sufletul meu? Si Caragiale conchide: "Luna este arcusul, eu sunt vioara". Deci, ca sunetul sa iasa, este nevoie de amandoua.
Si eu si mitocanul privim la poporul roman.
Pentru mine, poporul roman este [...] Excelsior! Pentru mitocan, este o manea data la maxim, la adapostul careia poate sa fure in liniste".
* Si oare noi care ii criticam ii putem schimba, din omul urat, grotesc sa devina omul frumos cu care ne putem mandri? Oare daca ajung sa fie cum trebuie vor veni sa marturiseasca? "De fapt lucrul cel mai important, in epoca pe care o traim, este sa avem capacitatea sa recunoastem omul frumos. Omul frumos nu mai este la moda. La moda este omul util, la moda este omul eficient". Oamenii sunt prea grabiti sa arate frumusetea lor adevarata, sunt ocupati cu distrugerea lor interioara. oare de aceea nu mai exista comunicare intre oameni? Oare de aceea nu mai exista iubire? "Si patosul iubirii sacrifica cuvintele, iar iubitii abia murmura si se iubesc tacand". Tacerea fiind instrumentul principal pentru a vindeca ranile din trecut, este un fel de arma impotriva durerii. "Si atunci amorul a fost impaiat si plantat ca o granita pe o harta a lui Tandru. S-a simtit nevoia ca iubirea sa aiba o harta strabatuta de fluviul Tandretii. In MAREA NEPRIETENIEI si LACUL INDIFERENTEI curg trei fluvii: INCLINATIA, STIMA si RECUNOASTEREA, care, toate trei, pot sa conduca la iubire. Aceste trei fluvii imbaiaza toate un Tandru, trei forme ale iubirii, ce se diferentiaza toate prin originea lor: TANDRU PRIN INCLINATIE, TANDRU PRIN STIMA si TANDRU PRIN RECUNOSTINTA. Dincolo de aceste trei locuri ale fericirii, iubirea, oricare ar fi curentul care o poarta, alearga spre pericolele si spre capcanele simbolizate de MAREA PERICULOASA, unde se vor arunca cele trei fluvii. Pe langa rau sunt sate, ce marcheaza etapele succesive ale unei iubiri conduse precis, simbolizand calitati si mijloace ce-l poarta spre taramul fericit. La hotarul Tarii lui Tndru sunt locurile unde iubirea se pierde" *(Harta lui Tandru, ce figureaza in romanul Cecilia, al doamnei de Securery)".
"Cat de actuala este aceasta harta a iubirii!
Si astazi traim intre o Mare a neprieteniei si intr-un Lac al indiferentei. Dar fluviul Tandretii nu mai exista. Exista doar un paraias al frumosului, si acela subteran. Dar, de sub cimentul acestei lumi, urat civilizate de azi, mai tasneste miraculos, prin acest asfalt, cate un ghiocel".
Tandretea se pierde usor usor, incercand sa scape din ghearele nepasarii pentruca oricum am fi construiti noi, oamenii (femei si barbati), nu putem fi nepasatori si mai ales cand vine vorba de rautate, dorinta, implinire, interes. Se fac diferente intre femei si barbati ceea ce poate fi deranjant de aceea o sa pun o intrebare, ce-i drept de feminista convinsa "de ce suntem noi sigure pe noi si ei nu?"
Am destule exemple. Chiar si eu sunt unul dintre ele. Din ce in ce mai multe cupluri se destrama, sufera unul, sufera si celalalt, sufera impreuna. Fie ea, fie el se desparte, in totdeauna femeia ia horararea decisiva: sa-l uite. Ei bine el isi lasa loc de "prietenie" o prietenie de altfel falsa. O portita catre sufletul ei profitand de slabiciune si bunatate. Suna in dorinta de a nu pierde legatura si in speranta de o posibila impacare in caz ca viitorul si cursul vietii lui v-a lua o intorsatura gresita, fara voia lui bine-nteles. Ca nu se stie niciodata. Si noi? NOI suntem sigure ca atunci cand ne despartim o facem pentru ca e cel mai bine pentru noi, o facem pentru ca merita, ha... ne gandim la noi. Avem puterea sa punem capat "CEVA-ului" fara sa ne mai uitam in spate, fara sa privin in trecut si pregatite sa uitam. Cand suntem parasite, suferim, e omenesc. Ajungem sa facem lucruri imature, nevoite, pentru ca totusi suferim. Dar tot noi trecem mai departe fara ajutorul nimanui, ne ridicam capul plin de lacrimi din pamant si pasim in "noua noastra viata" astfel. Avem puterea sa ii spunem "NU" daca ne cauta, sa il respingem, chiar daca se roaga, se umileste, isi calca orgoliul pretios, ne dorim sa il vedem.
Iubirea se amesteca cu tandretea, cu suferinta, cu dorinta, cu rautatea, cu bunatatea, cu ura, cu alinarea si cu alte imbinari de RAU si BINE.
Deci daca sexul tare capteaza privirea, in sensul pozitiv al acestei actiuni, femeile se transforma subit in tirani ai seductiei. Barbatii ajung victimele masacrului feminin. Si inca ce victime!
*citate din "despre OMUL FRUMOS" a lui DAN PURIC*
