Commited or not! Ne gandim la asta din momentul in care cunoastem un "dude". Perfecţiunea întruchipata, in viziunea noastră.. Evident.. Ne entuziasmam prosteşte, avem feţe de visatori şi nu mai suntem atenti la nimic.. Suntem captivaţi. Respingem orice alta ispita. Suntem practic devotati unei persoane pe care o placem. Intalnirile decurg bine.. Totul este ok până când firul povestirii se slăbeşte. Aici este punctul culminant, aici este acţiunea. Trebuie să fie o problemă dar accepţi pentru că eşti egoistă.. Vrei să îţi meargă bine, vezi un viitor. Începi să ai sentimente pe care nu le-ai mai avut, să te cunoşti şi să îţi dai seama că chiar poţi să dăruieşti şi tu la rândul tău ceva. De partea cealaltă simţi acelaşi lucru ba chiar mai mult( asta te face să mergi mai departe, să îţi permiţi să simţi mai mult). Ceva se rupe.. Nu ştii ce. Nu primeşti nicio explicaţie. Eşti respins fără explicaţie şi rămâi confuz în banca ta fără anesteziat. Când îţi revii îţi dai seama că nu mai ai nimic.. Realizezi de fapt că, poate, a fost un vis.. Ceva "poate prea târziu pentru mine şi poate prea devreme pentru tine". De fiecare dată, în orice situaţie o să ne învinuim pentru că o să găsim scuze, avem speranţe.. Lucrul cel mai important este să nu regretăm nimic.