S-a sinucis un artist....

Va anuntam cu regret ca artistul s-a sinucis. Corpul neinsufletit a fost gasit pe WC. In mana dreapta tinea o tigara neaprinsa iar in mana stanga o cana goala fara cafea. Pe o masa zaceau doua borcanase goale de pastile. Pe primul era scris cu verde "Supliment alimentar" iar pe al doilea Ginko Biloba. Se presupune ca inainte de a se duce la baie, artistul a golit borcanasele.
Putem presupune ca acesta si-a pus capat zilelor prosteste. Sa fim seriosi, cine isi pune capat zilelor cu o supradoza de supliment alimentar? M-am uitat mai atent la chipul presupusului artist. Parul negru si carliontat era proaspat spalat si mirosea a lavanda. Era imbracat intr-un halat rosu in carouri care se asorta perfect cu pijamalele si papucii. Mainile lungi si osoase se "asortau" cu unghiile tacticos taiate. Ceasul auriu de la mana dreapta se oprise la ora 7 si 5. Era ingrijit. Nu avea verigheta sau bijuterii.
Fata alba ii era fericita, zambetul de pe chip era sinistru. Buzele carnoase intredeschise descopereau dintii perfecti si albi. Nu am indraznit sa il misc.
Intr-un colt al sufrageriei un disc se rotea. Canta in continuu partea a II-a din sonata de Poulenc pentru flaut si pian. Curios... Nu vazusem niciun flaut in incapere. Se potrivea perfect cu atmosfera boema si in acelasi timp nebuna din incapere. De jur imprejurul unui fotoliu din lemn masiv si tapitat cu catifea erau maldare de partituri ingalbenite de vreme, unele rupte si mototolite, altele cu insemnari puternic apasate.
Pianul din coltul camerei era deschis, clapele erau patate cu sangele altui posibil artist. Pe scaunul negru tot de catifea era o foaie cu portative atent trasate si un creion minuscul. Nu era insemnat nimic pe ea. Nici macar un inceput. Presupun ca a murit inainte sa-si inceapa prima capodopera din viata sa.
Cat am stat acolo nu a venit nimeni. Nu avea prieteni deci nimeni nu-l cunostea. Nu avea familie deci nici nu se nascuse.
Nu avem niciun indiciu cu privire la actul facut de acest "NIMENI".
Nu am vrut sa-l las asa dar parea fericit.
Nu a avut parte de inmormantare... Nu a venit nimeni sa-l caute. A ramas singur.

6 Octombrie

Nu incetez sa ma gandesc ce este cu toata lumea si cu banii?
Toata lumea isi doreste cat mai multi bani. Cand vine vorba de munca, ei bine, e nasol. Caci munca nu vine odata cu banii, ar fi mai bine ca banii sa vina... pe tava... Vorba aceea "Pica para... ".
Muncesti.. obtii (orice vrei), nu muncesti.. obtii o mare durere de cap si foarte multa oboseala. Cum ar fi ca noi sa nu ne mai plangem, sa facem ceea ce trebuie sa facem pentru a obtine ceea ce ne dorim fara sa ne plangem sau sa injuram, ca pana la urma ne asumam un risc atunci cand decidem sa il facem. Gandhi spunea: "Whatever you do in life will be insignificant but it's very important that you do it".
Pentru noi, in acest moment, este foarte greu sa muncim cu sufletul, de fiecare data vom avea ceva de obiectat, vom injura ca ori e prea dimineata ori e prea departe ori e trafic, vom plange, vom fin nemultumiti.
Oamenii, din ce in ce mai mult sunt preocupati de bani, vor bani. Adevarul ca numai asa traim, dragostea de tara nu ne da de mancare. Si de ce vrem si vrem bani? Pentru ca nu ii putem obtine. Suntem ca niste lei (animale) care alearga dupa prada, in final nu ne algem cu nimic. Alergam... alergam si degeaba. Dar suntem in secolul in care nu ne mai pasa de iubire, spirit, om, aproape, prieteni si alte "bull shituri"... ne pasa de bani, "mertzane", "bambu", combinatii, droguri, "femei" si bautura.

Toata lumea vrea bani, vrea putere.
Case, masini, telefoane mobile, laptopuri si alte "chestii" care nu ii fac fericiti decat pentru putin timp. Fiecare asteapta de la viata "materialul" (fiind acel ceva ce va rezolva, la un moment dat, problema. Unde este acela care traieste clipa, care nu spune "aia e!" care iubeste?

Cum vedeam eu lumea la 11 ani

Eseul meu din clasa a IV :

În viitor
De Irina Păduraru

Este un oraş fără străzi, cu case înalte; cu maşini care zboară si cu oameni care sunt prietenoşi. Exista maşini speciale pentru plimbat căţelul sau pisica. Casa mea sta la sfarsitul oraşului, este o casa batraneasca. Vopsită în alb, cu jaluzele groase si o curte cu un caine care toata ziua latră afara. Eu ca in fiecare dimineata ud florile, dau de mancare cainelui. Eu ma simt singura departe de oraş.
Vecinele mele mi-au propus o vizita prin oraş. Eu am acceptat. M-am dus repede sa mă îmbrac si am plecat. În oraş este o vînzoleală, un aer curat, maşini ca nişte albine care zboară si nu se mai opresc pana acasă.
- Sunt foarte încîntată de un oraş ca acesta! am spus eu uneia dintre prietenele mele. Am cumparat pentru căţelul meu o zgarda si o lesa iar pentru voi cate o brăţară.
- Dar tu ce îţi iei? a întrebat cealaltă prietenă
- E! Eu nu imi iau nimic.
A doua zi lumea s-a schimbat. Vorbea în engleza, maşinile nu mai pluteau ca de obicei, casele nu mai erau mari si moderne, erau mici. Acum exista şosea si maşinile mergeau pe ea. În acest timp eu mi-am dat seama ca ceva se schimbase peste noapte. Ceea ce se schimbase era lumea.



Micul meu eseu.
Tin minte ca am fost tare mîndra cand am terminat eseul. Mama l-a corectat. Nu aveam nicio greseala. Ca si acum, atunci, scriam eseurile plangand (îmi ieşeau foarte bine), puneam suflet.

Nu am inspiratie...
Spune-mi batrane intelept ce sa fac?

De regula omul/oamenii se schimba de la o secunda la alta, se confrunta cu probleme de comportament (ale celorlalti sau chiar ale lui), se despart, se "impart", se cearta, se impaca. Sunt uimita cum viteza chiar este cea care ne defineste in final si in acelasi timp ne si distruge. Sunt lucruri care sunt tratate cu superficialitate si cu graba de majoritatea dintre noi. Unul dintre lucruri, cel mai important, din punctul meu de vedere, este dragostea (si atat). Uitam ce este, sarim peste ea si trecem la pasul urmator, iubirea, care, sa nu ne intelegem gresit, e un lucru important dar este a doua etapa, este predicatul (daca intelegi). Dragostea este atunci cand simti (cliseul) fluturasii in stomac, simti ca nu mai ai stare, ca o iei razna numai daca te gandesti sau pronunti numele celui "ales". Nu stiu daca exista dragoste la prima vedere, numai cei ce au trait sau simtit asta pot spune. Am mai dat definitii, am mai spus ce este, in viziunea mea, dragostea, toata lumea cred ca intuieste ce este dar nu multi o simt, nu multi au rabdarea necesara sa o simta nu asteapta sa se intample. Si eu traiesc in secolul vitezei ca si voi, nici eu nu am rabdare ca lucrurile sa aiba cursul lor, nici mie nu-mi ajung 24 de ore sa fac ce mi-am propus, in ultimele luni am invatat ca trebuie sa ai rabdare pentru orice se intampla sau ce se va intampla in viata. Fara ea, intr-o secunda putem sa stricam ce am construit. Trebuie sa avem rabdare sa ne indragostim, sa simtim si sa ne bucuram de asta iar dupa trecem la etapa urmatoare. Iubirea. Nu contest, iubirea se intampla, exista. Dragoste fara iubire nu exista (si invers).

Nu exista o explicatie pentru sentimentul de iubire, nu exista niste argumente anume pentru a te face pe tine sa intelegi de ce trebuie sa iubesti sau de ce trebuie sa simti iubirea. De ce de fiecare data cand ne indragostim ne simtim mai bine, suntem mai relaxati, avem chef de viata? Nu v-ati intrebat niciodata? Ar trebui sa ne indragostim in fiecare zi de persoana pe care o iubim (care este langa noi), se poate, nu este atat de greu precum pare.
Sunta atatea de spus, sunt atatea lucruri frumoase pe care le simtim dar unii sunt atat de limitati, nu vor sa creada ca exista asemenea "fenomene".

Basm

A fost o data ca niciodata o un rege pe nume John si o regina Ann Forester. Ei traiau intr-un mare castel intr-o tara indepartata. Ann era o femeie foarte stilata, avea parul lung si blond precum razele soarelui, ochii caprui iar fata ii era atat de expresiva incat nimeni nu indraznea sa o supere din dorinta de a-i admira chipul. Purta rochii lungi de catifea cusute de croitori renumiti ai vremii iar bijuteriile ei erau parca o continuare a trupului. Era foarte sensibila si afectuasa. Regele John era un barbat dintr-o bucata, foarte serios si sigur pe el. Avea parul negru, ochii negri ca taciunele si mustata ingrijit aranjata. Purta vesminte ale vremii atent alese.
Viata lor era frumoasa, linistita. Ann a ramas gravida si nu in mai mult de noua luni s-a nascut micuta Johann. Micuta, cu parul blond, ca al mamei ei, cu ochii caprui si cu pielea alba si fina ca al catifelei. O mare fericire s-a asternut la castelul lui John. Marii muzicieni ai vremii au venit sa cante la balul dat in cinstea nasterii micutei Johann. Regi si regine din tinuturi vecine cat si indepartate au venit sa sarbatoreasca venirea pe lume a printesei.
La cinci ani printesa Johann invatase sa scrie si sa citeasca. Intr-o zi la castlul regal a venit verisoara reginei, Mary-Ann, o mare violoncelista si o invata pe micuta Johanna tainele muzicii. Ea alege vioara, fiind foarte potrivita pentru abilitatile si auzul micutei.
Dupa sapte ani regina ramane iar gravida. Si naste tot o fetita. O fetita mica si firava pe nume Irene cu parul negru exact ca al tatalui ei, cu ochii negrii ca doua margele. Avea privirea lafel de expresiva ca a mamei ei. Intre timp Johann care acum avea sapte ani era deja o mare violonista si studia cu mari muzicieni si sustinea concerte la castel.
Irene avea si ea abilitati de muzician, la varsta de sapte ani studiaza blockflote si sustine concerte alaturi de sora ei, care atunci avea paisprezece ani, concerte.
Din ziua aceea John si Ann si-au dat seama ca micile lor printese sunt potrivite pentru muzica de aceea invita renumiti profesori sa studieze cu ele.
La varsta de douazeci si cinci de ani Johann primeste o scrisoare in care este chemata la conservatorul din America sa studieze.
John si Ann raman cu micuta Irene care studia flautul.
Irene avea 18 ani, studia conservatorul si era o mare flautista. Studia artele vremii precum muzica baroca, formele muzicii si teoria muzicala. Citea si studia foarte mult carti de specialitate. Sustinea concerte fie la palat fie in diferite locuri de specialitate.
O mare tristete se asterne in familia Forester in momentul in care intr-o zi primesc o scrisoare de la Irene.

" Dragii mei parinti,


Astazi de dimineata flautul mi-a fost furat. Nu avem niciun indiciu nici eu si nici profesorii. Se pare ca cineva a vrut sa imi faca rau. Sunt foarte trista si nu pot sa imi explic de ce. Nu stiu ce sa ma mai fac. Disperarea ma omoara. Pana acum imi mergea totul bine. Urma sa am un mare concert la ceainaria lui Sir Pope si acum trebuie sa fac ceva in acest caz. Va rog sa ma ajutati de-ndata.



Va sarut cu drag,
Fiica voastra iubita,
Irene"

La auzirea acestei vesti regele si regina s-au alarmat si au trimis scrisori si telegrame pentru a descoperi raufacatorul dar fara succes pentru ca fapta a fost bine ascunsa.


Sir Pope era petitorul Irenei . Un mare domn care detinea ceainaria orasului. Nume mari ale artei mergeau sa soarba ceaiul de seara acolo. Era gazda tuturor concertelor si evenimentelor mari. O sustinea pe Irene si o ajuta de fiecare data.

Bohemian nights II

Bohemian nights II La Veda Lounge Duminica 14 martie ora 21 .